Traseu Cozluk (traseu cu bujori in Muntii Macin)
Traseu usor in Muntii Macin, unde puteti admira bujori salbatici si broaste testoase, iar ciripitul pasarilor ca va incanta auzul la tot pasul.
SFARSIT TRASEU: Pietrele Mariei
DIFICULTATE: usor (3/10)
LUNGIME: 13.5 km
DURATA: 5h
ALTITUDINE MINIMA: 84 m
ALTITUDINE MAXIMA: 347 m
DIFERENTA TOTALA DE NIVEL: +320 m
MARCAJ:
DATA: 19-May-2024
Traseul se desfasoara in mare parte prin padure, unde ciripitul pasarilor ne-a incantat auzul la tot pasul. In principiu am venit aici pentru a admira rezervatiile de bujori salbatici. Perioada lor de inflorire este foarte scurta si de obicei este in jurul datei de 15 mai. Noi am venit cateva zile mai tarziu si abia daca am mai gasit cateva fire inflorite. Ne-am bucurat totusi si de acestea, dar mai ales de plimbarea relaxanta prin padure. Chiar daca e sfarsit de primavara, soarele a fost destul de puternic, dar ~70% din timp am mers prin padure.
Traseul incepe chiar de langa Piata Agroalimentara din Greci. Inca de aici am intalnit primele marcaje, dar se mai poate merge cu masina inca vreo 2-3km. Drumul este bun si poate fi parcurs cu orice tip de masina. Mai sus gasiti coordonatele exacte ale locului in care am parcat masina.
In dreptul acestui panou informativ am parasit drumul asfaltat spre dreapta. Am marcat cu sageti rosii traseul pe care l-am urmat.
Pana aici am venit cu masina. Locuri de parcare sunt suficiente, iar traseul este foarte bine marcat. Am continuat sa mergem pe jos pe drumul din dreapta din aceasta imagine.
In prima parte din traseu se merge pe marginea campului, iar drumul este evident. Mai in fata am intalnit o bifurcatie si am fost tentati sa mergem inainte, spre muntele care se vede in fata, dar traseul se continua spre stanga.
Aici e bifurcatia de care vorbeam mai sus.
Dupa aproximativ 30 min de cand am plecat, ajungem la intrarea in padure. Pana aici drumul este destul evident si ca regula urmati poteca cea mai vizibila, pentru ca mai sunt si locuri care va pot induce in eroare.
Dupa 1h 15min de cand am plecat am intalnit si primii bujori pe marginea drumului. Din pacate am ajuns prea tarziu, pentru ca aveau aproape toate petalele cazute. Am continuat sa mergem, pentru ca urmeaza si alte zone cu astfel de flori.
Am ajuns intr-o poienita plina cu bujori, dar de asemenea tot fara petale. Am vazut doar cateva fire care aveau si floare si care erau pozitionate la umbra. Aici am intalnit si o broasca testoasa, care se camufla foarte bine. Cineva ne-a aratat-o si noua pentru ca, cu siguranta nu o observam. Cam de aici majoritatea oamenilor faceau cale intoarsa. Noi am continuat traseul si abia daca am mai intalnit cateva persoane care veneau din sens opus.
Cei mai infloriti bujori intalniti pana acum, aflati in poienita de mai sus.
O broasca testoasa, bine camuflata.
In continuare, am mai intalnit o zona cu bujori.
Usor, usor incepem sa coboram.
Ultima portiune din traseu este comuna cu traseul de biciclete.
In cele din urma iesim din padure. Desi drumul evident era in fata, traseul nostru era pe copacii din dreapta. Am parasit drumul asa cum erau marcajele si am continuat prin iarba, pe o poteca putin vizibila.
La scurt timp (~5min) ne intersectam un un drum de masina pe care il urmam pana la locul in care am parcat masina. Drumul este evident si nu mai sunt marcaje. De aici si pana la masina am mers ~1h.
Ultima portiune din traseu este pe marginea campului, dar puteti admira si muntii care delimiteaza acest camp.
Traseul vazut pe harta.